VIZIUNEA
Instituţie de educaţie, Şcoala Gimnazială Nr. 12 îşi propune să contribuie la dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a copiilor din comunitatea noastră, la formarea personalităţii lor pentru a deveni cetăţeni care respectă valorile democraţiei şi ale umanităţii dovedind autonomie şi creativitate.
MISIUNEA
Şcoala Gimnazială Nr. 12 a luat fiinţă în urmă cu mai mult de 100 de ani pentru a răspunde nevoilor de instruire şi educare ale copiilor din cartierul Iosefin.
Respectând tradiţiile locale şi naţionale şi cuceririle ştiinţelor moderne, colectivul de cadre didactice depune mari eforturi pentru educarea tinerei generaţii în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului liber de opinii. Formarea personalităţii umane este finalitatea pe care o realizăm prin însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale. La fel de importantă este cultivarea sensibilităţii faţă de valorile moral-civice, faţă de respectul pentru natură şi mediul înconjurător.
Şcoala Nr. 12 îşi propune, bazându-se pe sprijinul comunităţii,
- să contribuie la dezvoltarea personalităţii copiilor, la profesionalizarea lor şi la integrarea socială;
- acordarea egalităţii şanselor pentru accesul copiilor la educaţia de calitate, stimularea lor pentru obţinerea performanţei;
- educarea copiilor în spiritul cetăţeniei democratice, înţelegerea, respectarea şi exercitarea drepturilor omului, practicarea democraţiei coparticipative;
- accentuarea dimensiunii pragmatice a personalităţii prin educaţia antreprenorială, ecologică, pentru sănătate;
- implicarea activă a partenerilor sociali la viaţa şcolară prin stabilirea unor relaţii de parteneriat cu părinţii elevilor şi cu comunitatea locală.
- derularea unei eficiente politici de stimulare a personalului care să fie motivat în creşterea prestigiului şcolii.
- Pregătirea copiilor pentru realizarea unui parcurs educaţional favorabil construirii unei cariere de succes în acord cu cerinţele comunităţii locale, naţionale, internaţionale.
Deschiderea faţă de Europa şi promovarea dimensiunii europene în educaţie prin:
- studierea limbilor străine, continua îmbunătăţire a competenţelor lingvistice ale elevilor;
- îmbunătăţirea calităţii învăţământului prin implementarea unor proiecte, realizarea unor parteneriate, schimburi de experienţă şi bune practici cu profesori şi elevi din instituţii similare din străinătate,
- formarea şi dezvoltarea unui spirit de respect faţă de valorile europene prin încurajarea toleranţei şi a dialogului intercultural;
- realizarea unităţii prin diversitate;
- dezvoltarea competenţelor generale şi specifice privind învăţarea informaticii şi a tehnologiilor informaţiei şi comunicării.
ŢINTE STRATEGICE 2023-2027
1. Asigurarea unui management eficient bazat pe motivare, implicare, participare.
2. Realizarea unui demers didactic activ – participativ, care încurajează creativitatea şi folosirea la maximum a potenţialităţilor elevilor.
3. Optimizarea procesului didactic din şcoală prin utilizarea mijloacelor moderne de predare-învăţare şi comunicare, a tehnologiei informaţiei şi comunicării.
4. Dezvoltarea competenţelor lingvistice, de comunicare şi argumentare, a competenţelor şi abilităţilor antreprenoriale, a comportamentelor democratice, civice.
5. Realizarea unor parteneriate interinstituţionale, comunitare, europene.
6. Orientarea spre performanţă, spre succes, prin dezvoltarea spiritului competitiv.
7. Sporirea gradului de atractivitate a şcolii prin calitatea facilităilor oferite beneficiarilor