BUCURIA LECTURII Rezultate

https://www.facebook.com/share/p/1FfTbmM7Zd

Trăim într-o eră a comunicării, în care principala sursă de informaţie este Internetul, iar televiziunea, cinematograful sau jocul pe calculator ocupă timpul liber al majorităţii copiilor  Astăzi cartea a devenit un obiect de colecţie cu un univers adormit. Toate acestea duc la uniformizarea gândirii, la o comoditate intelectuală şi chiar la pierderea sensibilităţii. 

Receptarea şi însuşirea textului literar au constituit dintotdeauna o încercare pentru elevi. Dificultăţile majore ţin, mai ales, de „teoretizarea” excesivă a sa (a textului literar) pentru a atinge obiectivele de evaluare din cadrul examinărilor naţionale. Rezultatul imediat este dezinteresul pe care îl manifestă faţă de lectură. Acest dezinteres se propagă ulterior spre lectura particulară prin care elevul îşi petrece timpul liber.

 Rămâne, aşadar, obligaţia şcolii de a repune cartea în drepturi prin activităţi nonformale care activizează şi atrag copiii.  Proiectul îşi propune o reapropiere a tinerei generaţii de carte şi de lectură ca principală preocupare de timp liber; o redescoperire a titlurilor clasice ale literaturii pentru copii, dar şi a unor bestseller-uri actuale.

Acest proiect se desfăşoară de 10 ani în școala noastră, având, în ultimii ani, o participare la nivel naţional. Ecourile pozitive de care s-a bucurat manifestarea culturală au făcut ca în fiecare an să ne atragem noi parteneri şi să ne dorim continuarea acestuia şi în anul 2024-2025.

Scopul proiectului;

  • cultivarea interesului pentru lectură al elevilor şi dezvoltarea gustului estetic;
  • crearea unui context potrivit pentru valorizarea lecturii ca preocupare intelectuală;
  • valorificarea competenţelor de lectură ale elevilor;
  • dezvoltarea capacităţii de argumentare şi gândire critică;
  • dezvoltarea abilităţii de comunicare, a încrederii în sine şi în oameni, a gândirii pozitive;

Obiectivele specifice ale proiectului;

  • Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris şi valorificarea competenţelor de lectură pentru 600 de elevi participanţi la proiect pe perioada derulării acestuia;
  • Dezvoltarea abilităţii elevilor din ciclul gimnazial (200 elevi) de a interacţiona creator, de a colabora şi a comunica eficient prin realizarea în echipă a proiectelor literar-artistice iniţiate;
  • Realizarea unei biblioteci virtuale cu 50 de materiale (texte, filme) etc.
  • Dezvoltarea capacităţii copiilor din ciclul preşcolar şi primar de exprimare artistică- plastică a emoţiilor şi sentimentelor trăite în urma receptării mesajelor textelor literare ;
  • Diseminarea rezultatelor proiectului în 30 de  unități școlare, într-un interval de 6 luni.

Descrierea grupului ţintă căruia i se adresează proiectul;

Proiectul se adreseaza unui grup de 600 prescolari/scolari mici/scolari gimnaziu din şcolile participante la proiect. Elevi pasionaţi de lectură vor lucra în echipă cu elevi cu preocupări mai reduse pentru lectură, ambele categorii beneficiind de avantaje. Preşcolarii şi şcolarii mici au, majoritatea,  cunoştinte restrânse în domeniul literaturii naţionale şi universale, limitate la textele din manuale şi auxiliare didactice. Îmbogățirea acestor cunoștințe, exemplul oferit de colegii mai mari, din gimnaziu, este binevenită.